- Detalii
Dragi tineri !
Învăţământul secundar profesional constituie parte integrantă a sistemului educaţional naţional, orientat spre formarea şi dezvoltarea unor abilităţi, competenţe şi aptitudini profesionale specifice instruirii cadrelor de muncitori calificaţi pentru ramurile economiei naţionale ale Republicii Moldova.
Conceptul şi obiectivele politicii de dezvoltare ale I.P. Școala Profesională nr.10, mun. Chișinău sânt conforme experienţei ţărilor europene, corespund aspiraţiei de integrare în spaţiul educaţional european, axându-se pe asigurarea unei interconexiuni relevante între specificul contextului naţional, tendinţele europene şi cele globale de dezvoltare a învăţământului secundar profesional.
În cadrul instituției stau la bază două forme de organizare a învățământului profesional tehnic secundar: învățământul clasic și învăţământul dual. Învăţământul dual este o formă alternativă de organizare a învățământului profesional tehnic, care presupune instruirea în cadrul unei instituții de învățământ profesional tehnic și al unui agent economic, cu utilizarea mijloacelor acestora în scopul obținerii de cunoștințe, deprinderi și competențe pentru calificări profesionale, conform Cadrului Naţional al Calificărilor din Republica Moldova.
Cadrele didactice din I.P. Școala Profesională nr.10, promovează și asigură un învăţământ de calitate, modern si flexibil, stimularea creativităţii, abandonarea stilului rigid şi nedemocratic în relaţiile profesor-elev, munca în echipă, dezvoltarea relaţiilor de colaborare care valorifică experienţa elevilor la nivelul cunoaşterii intelectuale şi estetice, în sens pedagogic, precum şi asigurarea unei bune comunicări strategice inter-instituționale vor oferi un model de progres educaţional, generator de cetăţeni activi şi productivi, apţi să se integreze cu succes în activitatea profesională.
Dorești să devii un profesionist în profesia aleasă și ești gata să investești timp în viitorul carierei tale, vino la Școala Profesională nr.10, mun. Chișinău, iar noi îți vom îmbunătăți performanțele și vei avea rezultate mai bune, iar schimbările nu te vor lua pe nepregătite. Orice profesionist ar trebui să se asigure că, pe măsură ce trece timpul, devine mai priceput în meseria sau cariera sa.
Cu respect,
Anatolie ȚÂȚU, director, inginer,
profesor grad didactic superior
Telefon de contact: +373 22 475-167
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.